//Actorul Kim Jung Hyun a dezvăluit că trei scene din drama „Crash Landing On You” nu erau în script și sunt bazate pe improvizațiile sale

Actorul Kim Jung Hyun a dezvăluit că trei scene din drama „Crash Landing On You” nu erau în script și sunt bazate pe improvizațiile sale

Aceste scene au ieșit foarte bine datorită talentului de a improviza al actorului Kim Jung Hyun.

În interviul realizat după finalizarea dramei „Crash Landing On You”, Kim Jung Hyun, care a interpretat rolul Goo Seung Joon, a vorbit despre improvizațiile sale din timpul filmărilor.



El a spus că trei din cele mai populare scene ale personajului său nu erau prevăzute în scenariu și îi aparțin, unele, în totalitate.

Prima scenă este cea în care își rupe biletul de avion, iar Kim Jung Hyun a spus: „În script era scris doar „Rupi biletul de avion”. Să îl rup cu dinții a fost ideea mea. Regizorul a filmat această scenă atât de bine, că a ieșit mai bine decât am făcut-o. Am fost foarte mulțumit”.

Cea de-a doua scenă este cea a sărutului dintre Seo Dan și Goo Seung Joon. Conform celor spuse de actor, în script era doar scris „Seo Dan îl sărută pe Goo Seung Joon”. Dar după repetiții, actrița Seo Ji Hye a spus: „Când o femeie se apropie un pic, nu ar trebui ca bărbatul să preia conducerea?”
Jung Hyun a fost de acord cu ea, pentru că s-a gândit că Seo Dan nu avea prea multă experiență în ceea ce privește sărutarea unui bărbat. Regizorul i-a cerut ca expresia sa facială să captiveze telespectatoarele, așa că ideile unite ale actriței Seo Ji Hye, ale lui Kim Jung Hyun și ale regizorului au făcut scena sărutului dintre cei doi să fie perfectă.



Cea din urmă scenă este cea în care Goo Seung Joon o salvează pe Seo Dan. Replica pe care a spus-o în timp ce trăgea în răufăcători, „Îmi plăcea să trag la țintele mobile din lut în Coreea de Sud” a fost creată în totalitate de Kim Jung Hyun, el declarând că s-a gândit că dacă va spune asta, va arăta sinceritatea cu care s-a întors să o salveze pe Seo Dan.

În orice caz, drama este una care merită văzută, iar interpretarea tuturor actorilor a fost de excepție.




Sursa: kstarlive.com