//Actorul Lee Pil Mo a devenit tată!

Actorul Lee Pil Mo a devenit tată!

Astăzi, 20 august 2019, agenția actorului Lee Pil Mo a dat următorul comunicat:

„Soția lui Lee Pil Mo, Seo Soo Yeon, a dat naștere unui băiețel pe 14 august”.

După cum a declarat un reprezentant al agenției actorului, se pare că atât bebelușul, cât și proaspăta mămică sunt sănătoși și se simt bine.



Lee Pil Mo și Seo Soo Yeon s-au întâlnit în timpul unui reality show intitulat „Taste of Dating” și s-au căsătorit pe 9 februarie în acest an, după doar cinci luni de relație. Două luni mai târziu, pe 5 aprilie a.c., cei doi au anunțat că așteaptă primul lor copil.

Înainte de a se naște fiul său, Lee Pil Mo a declarat: „În toată această perioadă, au existat mari schimbări în viața mea și acum sunt tatăl unui mic Pil Mo care se va naște curând. Ca actor în vârstă de 40 de ani, voi face un alt pas înainte și îmi voi da toată silința să vă răsplătesc întotdeauna cu o imagine a unui om responsabil și prin modul meu de a juca”.

Pe contul său de Instagram, actorul a postat o fotografie a sa cu fiul său în brațe, alături scriind: „După 13 ore de travaliu, Oingi al nostru s-a născut atât de frumos. Îi mulțumesc mult lui Soo Yeon pentru că a îndurat aceste clipe atât de grele. Ai muncit mult și te iubesc. Am devenit tată. Ca tată, voi face tot ce îmi va sta în putință să îți dăruiesc tot ceea ce pot să-ți dăruiesc. Te voi crește ca să fii un copil bun și cu o bună influență în jurul tău. Doar să crești sănătos. Celor care ne-au felicitat, vă mulțumesc cu toată ființa mea. Vă mulțumesc din suflet”.

Felicitări acestei frumoase familii!




Sursa: soompi.com

TAGS: