//Aflați cum s-a îndrăgostit actorul Lee Sang Woo de actrița Kim So Yeon, care acum îi este soție

Aflați cum s-a îndrăgostit actorul Lee Sang Woo de actrița Kim So Yeon, care acum îi este soție

Cum în această perioadă, Kim So Yeon a câștigat foarte mult atenția publicului, prin interpretarea din drama „The Penthouse: War in Life”, fanii au devenit din ce în ce mai curioși despre viața de zi cu zi a actriței.

Astfel, un interviu mai vechi al soțului ei, actorul Lee Sang Woo, a fost găsit de către fani, interviu în care a povestit cum s-au întâlnit prima dată și cum s-a îndrăgostit de ea.




În acel interviu, Lee Sang Woo a povestit: „A fost când am filmat împreună o reclamă comercială pentru un brand de haine. Am fost surprins de faptul că își schimba hainele mai repede decât mine. De obicei, femeilor le trebuie mai mult timp să fie gata. Ne-am schimbat atunci hainele de mai mult de 30 de ori. Apoi, am văzut că avea o zgârietură pe mână. Când am întrebat-o ce s-a întâmplat, mi-a spus că s-a grăbit să-și schimbe hainele, pentru că nu a vrut ca cei care lucrau acolo să o aștepte pe ea. M-am gândit că e atât de bună și atentă cu ceilalți, și am devenit interesat de ea din acel moment”.

Lee Sang Woo și Kim So Yeon au anunțat oficial că sunt într-o relație în luna septembrie 2016, iar în iunie 2017 s-au căsătorit. Amândoi au aceeași vârstă, fiind născuți în anul 1980.




Sursa: kstarlive.com