//Fanii Girls Generation furioși pe rețeaua TV MBC, postul TV explică

Fanii Girls Generation furioși pe rețeaua TV MBC, postul TV explică

Pe 12 august a.c. a avut loc la Yeuido un concert închinat zilei de eliberare a Coreei de Sud, „2017 DMZ Peace Concert”, la care, printre multe nume importante din K-Pop, precum G-Friend, MAMAMOO, BTOB sau Ailee, s-a numărat și trupa Girls Generation.




Conform relatărilor fanilor, concertul a fost intens promovat iar Girls Generation a fost trecută ca și cap de afiș și punct de atracție a concertului. Totuși, la difuzarea concertului pe 15 august pe canalul de televiziune MBC, fetele de la Girls Generation nu au putut fi văzute deloc. Acest lucru a înfuriat toți fanii care abia așteptau să vizioneze concertul pe MBC și i-au acuzat pe cei de la canalul de televiziune că s-au folosit defanii și de numele important al trupei pentru a le crește audiența.

Fanii au putut vedea performanța fetelor pe scenă doar din fancam-urile postate de norocoșii care au fost prezenți la concert.

La aceste acuze, postul MBC a dat următorul comunicat: „Prestația trupei Girls Generation a fost scoasă din difuzarea concertului „2017 DMZ Peace Concert” datorită unor probleme, cum ar fi rating-ul. Acest lucru a fost discutat în prealabil cu compania lor, SM Entertainment. Vă rugăm ca plângerile dvoastră să le trimiteți direct către SM Entertainment”.




Sursa: allkpop.com și kstarlive.com