//Hyuk (VIXX) și-a făcut cu succes debutul în teatru

Hyuk (VIXX) și-a făcut cu succes debutul în teatru

Han Sang Hyuk, cunoscut de iubitorii de K-Pop ca Hyuk, a debutat în anul 2012 ca și component al trupei VIXX, el fiind atât cântăreț, cât și compozitor, iar în 2016 a debutat ca și actor în filmul de comedie „Chasing”.

Deoarece este un multi-talent, idolul K-Pop și-a făcut acum debutul și ca actor de teatru.



Piesa în care a jucat se intitulează „The Lost Village” și ilustrează istoria tragică a masacrului din Insula Jeju din perioada aprilie 1948 – mai 1949, când a fost o confruntare între comuniști și anticomuniști și au murit aproape 30.000 de oameni. Hyuk a interpretat rolul unui profesor tânăr și deștept, implicat într-o mișcare studențească și este rănit grav.

În prima sa zi pe scenă, Hyuk a exprimat ceea ce simte în legătură cu această nouă provocare pe o rețea de socializare, spunând: „Sunt atât de recunoscător tuturor actorilor seniori care au avut întotdeauna grijă de mine. Îmi voi da toată silința pentru ca scenele să iasă bine”.

Atât fanii lui Hyuk, cât și iubitorii de teatru au arătat un mare interes jocului său. Astfel că, imediat după deschiderea vânzării biletor, au fost epuizate toate biletele, atât pentru prima, cât și pentru cea de-a doua reprezentație, aceasta fiind cea mai mare vânzare de bilete locale de pe un site de vânzări de bilete.




Sursa: kpoplove.koreadaily.com

TAGS: