Jang Ja Yeon

Jang Ja Yeon (actriță)

25 Ianuarie 1980 – 7 Martie 2009

Jang Ja Yeon a fost găsită pe 7 martie 2009, ora 19.42,  spânzurată de balustrada scărilor din casa ei din Bundang, Provincia Gyeonggi. În cursul acelei zile, în jurul orei 15.30, ea a vorbit la telefon cu sora ei, spunându-i acesteia că este extrem de stresată și că își dorește să moara. Văzând mai târziu că nu mai răspunde la telefon, sora sa s-a întors acasă (locuiau împreună și cu fratele lor mai mic, deoarece în 1999, părinții lor muriseră într-un accident de mașină), unde a găsit-o decedată, ora decesului fiind stabilită de către medicul legist ca fiind în jur de 16.30.

În urma ei, Jang Ja Yeon  a lăsat un bilet în care, pe șapte pagini, a descris cum managerul ei o bătea cu regularitate și o forța să întrețină relații sexuale cu numeroase personalități din industria de entertainment și din media, indicând 31 de persoane cu funcții foarte importante, cu care a fost forțată să facă sex. După investigațiile făcute de către poliție timp de patru luni după moartea acesteia, doar fostul manager al actriței și directorul agenției sale au fost trimiși în judecată și condamnați la un an de închisoare, pentru ceilalți afirmându-se că nu existau probe.




Cazul a fost adus din nou în atenția publicului, odată cu mișcarea feministă internațională #MeToo și redeschis anul acesta, la cererea Președintelui Coreei de Sud, după scandalul imens din industria de entertainment, cunoscut ca scandalul Burning Sun, și a scandalului sexual în care a fost implicat un fost ministru sud-coreean de justiție.

Jang Ja Yeon era deja cunoscută publicului datorită dramei de mare succes „Boys Over Flowers”, lansat pe 5 ianuarie 2009, unde a interpretat personajul Sunny. La momentul morții ei, actrița aștepta lansarea a două filme în care jucase, „They Are Coming” și „Penthouse Elephant”.

În 2013, a fost realizat filmul „Norigae”, film inspirat din moartea actriței.



Vedeți mai jos imagini din timpul funeraliilor actriței: