//Femei de confort

Femei de confort

Femei de confort, sau femei de reconfortare a militarilor, este o denumire eufemistică a celor până la 200.000 de femei din Coreea (cam 80%) dar și din China sau alte teritorii asiatice ocupate de japonezi, care au fost transformate în sclave sexuale pentru militarii japonezi în timpul celui de-al doilea război mondial.

Numeroase bordeluri militare erau conduse de persoane particulare supervizate de oficialități ale armatei. Mulți istorici japonezi, care au obținut mărturii de la aceste femei de confort, au afirmat că Armata Imperială Niponă și Marina Imperială Niponă au fost implicate în constrângerea, înșelarea, ademenirea și, uneori, răpirea unor femei tinere, din teritoriile aflate sub controlul imperial.

 

Primele stații de confort au fost înființate la Shanghai, în anul 1932.

Stație de confort din Shanghai

Unul din comandanții implicați în organizarea acestei stații, Locotenent-General Okamura Yasuji, a mărturisit în memoriile sale, publicate în 1970, că el a fost cel care a propus înființarea acestor stații de confort pentru armată. El a justificat această acțiune ca o soluție pentru stoparea sutelor de violuri cauzate de către soldații japonezi. Totodată, prin crearea acestor „centre de relaxare”, a scăzut considerabil cazurile de viol raportate.

Aceste centre (stații) erau foarte bine organizate, existând reguli și proceduri bine definite, incluzând orele de deschidere, durata vizitelor, precum și taxa de intrare.

De-a lungul anilor, oficialitățile japoneze au negat cu vehemență implicarea în vreun fel a armatei în organizarea și controlul acestor bordeluri.

În anul 1993, însă, guvernul japonez a recunoscut existența acestor stații de reconfortare precum și implicarea directă sau indirectă a armatei și marinei nipone în „înființarea și conducerea stațiilor de reconfortare și în transferul femeilor”, precum și că femeile „au fost recrutate în multe cazuri împotriva voinței lor, prin înșelare sau constrângere”. Guvernul Japoniei și-a cerut „în mod sincer scuze” și și-a exprimat regretele „față de toate acelea care, indiferent de locul de origine, au suferit durere incomensurabilă și răni psihologice nevindecabile”. În acea declarație, guvernul japonez a declarat „hotărârea lui fermă de a nu repeta niciodată aceeași greșeală și de a lămuri această problemă prin studiul și predarea istoriei.”

In anul 2007, însă, primul-ministru de la acea vreme, Shinzo Abe, a dat o declarație prin care nega că armata niponă ar fi fost complice într-un mod organizat la recrutarea forțată a femeilor de reconfortare în timpul celui de-al doilea război mondial, declarație care a stârnit un val de reacții negative la nivel internațional și pe care a fost nevoit să o retracteze și, în final, să își exprime regretele pentru violarea drepturilor omului cu privire la femeile de reconfortare.

Surse:

Shin Yong Ha - „Sixteen Points for Understanding the Truth about Dokdo”

Lee Sang-Tae - „Historical Evidence of Korean Sovereignty over Dokdo”

Wikipedia - Femei de reconfortare:

https://ro.wikipedia.org/femei de reconfortare