//Kim Jong Un, înainte de a deveni dictatorul Coreei de Nord

Kim Jong Un, înainte de a deveni dictatorul Coreei de Nord

Istorisiri din trecut dezvăluie cum era Kim Jong Un înainte de a deveni dictatorul Coreei de Nord

Astăzi, Kim Jong Un poate fi considerat un dictator fără scrupule, dar el a fost diferit în tinerețea lui. Înainte de a prelua conducerea Coreei de Nord în 2011, Kim Jong Un a fost văzut rar în public.

Ceea ce se știa înainte despre conducătorul suprem este total diferit de ceea ce este astăzi.



Kim Jong Un s-a născut pe 8 ianuarie 1984 și a învățat la Liebefeld-Steinhölzli Schule, o școală din Elveția, unde a fost înscris sub un nume și un dosar fals. Pentru școala sa și colegii săi de clasă, el nu era conducătorul Republicii Populare Democrată Coreeană. El era Park Chol, fiul unui angajat al ambasadei Coreei de Nord de la Berna, Elveția.

Se pare că Kim Jong Un se înțelegea bine cu colegii lui de clasă, dar era timid și introvertit. În ciuda acestui fapt, unul din puținele lucruri care îl făceau mai deschis era pasiunea lui pentru baschet, și în special pentru NBA. A fost un mare fan al lui Michael Jordan și Chicago Bulls și a fost deseori văzut purtând la școală pantofi Nike Air Jordans, lucru surprinzător având în vedere relația lui cu Statele Unite ale Americii.

Nu iubea doar să vadă meciurile de baschet, dar se pare că era talentat și pe teren, după relatările unui fost coleg de clasă. „Era tenace și rapid, bun și la aruncare și la dribling, și ura să piardă. Să câștige era deosebit de important pentru el.” a declarat un fost coleg de clasă.

În timp ce competitivul Kim Jong Un iubea sportul, la celelalte materii, însă, nu era la fel de motivat. De fapt, se zvonește că rămânea mereu în urmă la multe materii și uneori abia trecea clasa.

Nota KorJapFan: Kim Jong Un (scris uneori și Kim Jong Woon sau Kim Chŏngŭn (coreeană: 김정은) este născut pe 8 ianuarie 1984 și este Conducătorul Suprem al Coreei de Nord, fiind Președinte al Comisiei Naționale de Apărare a Poporului Nord-Coreean  din 13 aprilie 2012, Comandant Suprem al Armatei Poporului Nord-Coreean din 13 decembrie 2011, Prim-Secretar al Partidului Celor ce Muncesc din Coreea de Nord din 11 aprilie 2012, toate acestea fiind funcții asumate.


Sursa: www.koreaboo.com