//Jung Hae In și Han Ji Min vor fi parteneri într-o nouă dramă

Jung Hae In și Han Ji Min vor fi parteneri într-o nouă dramă

Atât actorul Jung Hae In, cât și actrița Han Ji Min au confirmat că vor juca împreună într-o nouă dramă a canalului de televiziune MBC.

Astăzi, 29 ianuarie a.c., o sursă din cadrul canalului MBC a declarat: „Jung Hae In și Han Ji Min au confirmat acceptul rolurilor principale din drama „Spring Night”. Drama este produsă de Ahn Pan Seok, iar scenariul aparține lui Kim Eun, cea care a scris și scenariul dramei „Pretty Noona Who Buys Me Food”.



Premiera dramei „Spring Night” este programată pentru luna mai a acestui an.

Se pare că, inițial, rolul personajului principal feminin i-a fost oferit actriței Son Ye Jin, care a refuzat, fiindu-i apoi oferit actriței Han Ji Min.

Pentru Jung Hae In, acest rol este cel de-al doilea rol principal pe care îl interpretează în cariera sa de actor și tot cel de-al doilea în care joacă alături de o parteneră mai în vârstă decât el.

Așteptăm și noi cu nerăbdare viitoarea dramă!




Sursa: kstarlive.com

Află despre viața personală și profesională a actriței Han Ji Min.