//Kai confirmă că trupa EXO va avea un comeback în acest an

Kai confirmă că trupa EXO va avea un comeback în acest an

Astăzi, 2 octombrie 2019, la conferința de presă susținută cu ocazia lansării noii trupe proiect a companiei SM Entertainment, Super M, au fost prezenți toți cei șapte membri ai acestei noi trupe K-Pop, Taemin, Baekhyun, Kai, Taeyong, Mark, Lucas și Ten.

Existând temerea că prin această nouă trupă, trupele lor originale nu vor mai fi la fel de promovate ca și până acum, Baekhyun (EXO) a declarat: „Fanii noștri își fac griji. Ei spun: dacă promovați ca Super M, nu veți mai fi și în trupele voastre proprii? Dar noi suntem „Super”. Va fi greu, dar vom fi prezenți atât la promovarea trupelor noastre, cât și la cea a Super M, simultan”.



Ca răspuns la întrebarea dacă trupa EXO are în plan un apropiat comeback, Kai a dezvăluit: „Sunt planuri pentru un comeback al trupei EXO pentru anul acesta. EXO va fi EXO, și Super M va fi Super M. Vom promova la fel de mult ambele noastre trupe”.



Până atunci, însă, așteptăm lansarea primului mini-album al trupei Super M pe 4 octombrie și piesa lor principală „Jopping”.




Sursa: soompi.com