//Kang Daniel a devenit director într-o corporație

Kang Daniel a devenit director într-o corporație

Astăzi, 10 iunie 2019, site-ul de știri sud-coreean YTN Star a anunțat faptul că fostul membru al trupei Wanna One, Kang Daniel, este înregistrat legal ca director al corporației numită KD.

Kang Daniel a pus bazele agenției pentru o singură persoană, numită Konnect Entertainment, agenție administrată de corporația KD și care este condusă de Kang Daniel, în calitate de director executiv.



Se pare că agenția Konnect Entertainment îl va reprezenta pe idol în industria de entertainment, iar corporația KD se va ocupa de alte afaceri adiacente ale artistului, în alte domenii.

Bătălia legală pe care Kang Daniel a dus-o cu fosta sa agenție, LM Entertainment, a fost câștigată de către artist, luna trecută, Tribunalul Districtual din Seul dând un verdict în favoarea idolului, astfel el având dreptul de a avea activități independente, fără ca fosta sa agenție să mai poată interveni. Totuși, LM Entertainment a contestat această decizie, procesul de apel urmând a fi judecat pe 12 iunie a.c..

Ieri, 9 iunie a.c., Kang Daniel a revenit pe Instagram (după o absență de cinci luni) și a anunțat că intenționează să aibă un debut solo, un debut extrem de așteptat de către fani.




Sursa: soompi.com