Kim Hyun Joong, fostul membru al trupei SS501, a salvat viața unui om datorită intervenției sale rapide.
Ieri, 31 august 2020, s-a aflat că săptămâna trecută, în timp ce se afla la un restaurant, artistul a acordat primul ajutor bucătarului șef al acelui restaurant, care a căzut inconștient la podea.
Din înregistrările de pe camerele de supraveghere din restaurant, se vede cum fostul idol a sărit imediat în ajutorul bucătarului șef ce leșinase, așezându-i capul într-o poziție în care să i se elibereze căile respiratorii, l-a descheiat la cămașă și le-a spus angajaților restaurantului să cheme imediat ambulanța. Kim Hyun Joong a rămas permanent lângă acesta, masându-i permanent pieptul și stomacul, încercând să-l facă să-și recapete cunoștința, vorbindu-i tot timpul, până la sosirea paramedicilor. Chiar și la sosirea ambulanței, artistul i-a ajutat pe paramedici să îl mute în salvare, explicându-le în detaliu ce s-a întâmplat.
După ce proprietarul restaurantului și-a dat seama că salvatorul nu era altul decât artistul Kim Hyun Joong, acesta a anunțat presa, exprimându-și astfel recunoștința pentru salvarea vieții angajatului său.
Un reprezentant al agenției lui Kim Hyun Joong a confirmat că acesta este cel care a salvat viața acelei persoane, declarând: „El nu a făcut decât ceea ce trebuia să facă”.
Kin Hyun Joong își va întâlni din nou în curând fanii din întreaga lume prin intermediul unui concert online care va avea loc în luna octombrie.
Felicitări, Kim Hyun Joong!
Sursa: soompi.com
Inca un motiv pentru a urmari acest artist. Informatii despre concertul online A Bell of Blessing din data de 3 octombrie a.c. (pentru zona noastra, biletele pot fi achizitionate prin ticketmaster.es) si activitatea lui Kim Hyun Joong sunt disponibile aici:
https://www.youtube.com/user/kimhyunjoong606
https://www.youtube.com/channel/UCE7H3JDgfSjk0AJs27mDzUg
Recomand urmarirea materialelor Bio-Rhythm The Symphony pentru cei ce nu sunt inca familiarizati cu geniul artistic al lui Kim Hyun Joong, dar si celor ce ii cunosc muzica deja, acum si sub amprenta compozitiei si productiei proprii. La cat mai multe vesti bune si relatari media cu informatia corecta!