Woo Do Hwan i-a mulțumit lui Kwon Sang Woo pentru darul primit de la acesta.
Ieri, 6 februarie 2020, actorul Woo Do Hwan a postat pe contul său de Instagram fotografii alături de rulota de cafea primită pe platourile de filmare a dramei „The King: The Eternal Monarch”.
Această dramă este una mult așteptată, mai ales că este creația faimoasei scenariste Kim Eun Sook, cea care a dat viață dramelor de mare succes „Heirs”, „Descendants of the Sun” și „Goblin”, iar distribuția este una de excepția, care îi include pe Lee Min Ho, Kim Go Eun, Jung Eun Chae și Woo Do Hwan.
Alături de fotografiile postate, Woo Do Hwan a scris simplu: „Mulțumesc”, alături de emoticoane în formă de inimioare. Actorul s-a fotografiat alături de banner-ul pe care era scris: „Vă doresc mult succes pentru „The King: The Eternal Monarch”! De la actorul Kwon Sang Woo”. Pe un alt banner de deasupra rulotei era scris: „Îi încurajez pe tânărul meu prieten Do Hwan, vecinul meu Lee Min Ho și pe toți actorii și echipa dramei „The King”. De la actorul Kwon Sang Woo”.
Premiera dramei va avea loc anul acesta (încă nu s-a anunțat o dată exactă).
O așteptăm și noi cu nerăbdare!
Sursa: soompi.com