//Park Shin Hye și fanii ei – voluntariat pentru copiii care încă mai suferă de pe urma cutremurului de la Pohang

Park Shin Hye și fanii ei – voluntariat pentru copiii care încă mai suferă de pe urma cutremurului de la Pohang

Actrița Park Shin Hye, alături de câțiva fani ai ei, s-a implicat în activități de voluntariat pentru ajutorarea copiilor care au avut de suferit în urma cutremurului de 5,4 pe scara Richter, din luna noiembrie 2017, din orașul Pohang, Coreea de Sud.

După acest dezastru natural care, deși nu s-a soldat cu victime, a făcut numeroase pagube materiale, numeroase celebrități s-au implicat în acțiuni caritabile, făcând și numeroase donații în bani.



Park Shin Hye, nu numai că a donat și bani pentru copiii care au avut și care, încă, mai suferă din cauza distrugerilor provocate de cutremur, ci s-a implicat și în muncă voluntară, alături de câțiva fani ai ei, la acțiune de făcut kimchi, pe data de 10 decembrie a.c.

Voluntariatul a adunat aproximativ 30 de fani ai actriței, care fac parte din fan-clubul acesteia și 60 de angajați ai agenției care o reprezintă pe Park Shin Hye.

În urma acestei acțiuni, peste 700 de căpățâni de kimchi au fost livrate către 250 de familii care au avut de suferit în urma cutremurului.




Privitor la această acțiune, actrița a declarat: „Am dorit să fiu măcar un pic de ajutor copiilor care au suferit în urma cutremurului de la Pohang și care sunt pe cale să își petreacă iarna în frig. Sper ca inimile noastre să ajungă la toți locuitorii din districtul Pohang”.




Sursa: kstarlive.com