Pui cu legume, prăjit în sos iute
Ingrediente:
– 300 gr piept de pui sau pulpe dezosate
– 1 cartof dulce tăiat cuburi
– 1 morcov tăiat rondele
– 1 ceapă tăiată felii
– 50 gr varză tăiată pătrățele
– 100 gr spaghete din cartof dulce (opțional).
Sosul:
– 1 linguriță de fulgi de chili (korean gochugaru)
– 2 linguri de pastă de chili iute (korean gochujang)
– 1 lingură de usturoi pisat
– 1 lingură de sos de soia
– 1 linguriță de ulei de susan
– 1 pară (sau măr) dată pe răzătoare
– 1 căniță cu zeamă de supă de pui sau legume
– 1 linguriță de zahăr sau miere de albine
– sare și piper după gust.
Preparare:
Spălați carnea de pui și tăiați-o bucățele. Amestecați bine toate ingredientele pentru sos și adăugați-le peste carne, apoi lăsați la marinat minim o oră. Puneți amestecul de pui cu tot cu sos într-o tigaie, la foc mic. Adăugați ceapa, morcovul și varza și lăsați la prăjit aproximativ 15 minute. Între timp, puneți la fiert spaghetele, iar după ce au fiert, spălați-le cu apă rece. După ce s-a prăjit carnea de pui cu legumele, adăugați și cartoful dulce, tăiat cubulețe și mai lăsați la foc mic încă 5 minute.
La sfârșit, adăugați spaghetele și mai lăsați încă 1 minut pe foc.
Se servește cu orez fiert și kimchi.
Baftă și poftă bună!!
Sursa: Rețete coreene pentru acasă.