//Sentință finală pentru Jung Joon Young și Choi Jong Hoon!

Sentință finală pentru Jung Joon Young și Choi Jong Hoon!

Curtea Supremă de Justiție din Coreea de Sud a dat sentința finală în urma apelului cerut de cei doi foști idoli, Jung Joon Young și Choi Jong Hoon.

În luna noiembrie a anului trecut, Tribunalul Central Districtual din Seul l-a condamnat la șase ani de închisoare pe Jung Joon Young (31 de ani) și pe Choi Jong Hoon (30 de ani), la cinci ani, printre acuzații existând și viol agravant (adică viol produs de mai mult de două persoane).



Atât cei doi, cât și procuratura, au depus cerere de recurs, iar în acest an s-au judecat aceste cazuri.


În luna mai a.c., Înalta Curte de Justiție le-a redus sentințele celor doi, lui Jung Joon Young la cinci ani de închisoare, în timp ce Choi Jong Hoon a primit doar doi ani și șase luni.



În final, procesul lor a ajuns la Curtea Supremă de Justiție, care a dat sentința finală, și anume 5 ani de închisoare pentru Jung Joon Young și 2 ani și 6 luni pentru Choi Jong Hoon. Cu toate că atât Jung Joon Young, cât și Choi Jong Hoon au declarat că toate relațiile sexuale întreținute au fost voluntare,  Curtea a hotărât că cei doi sunt indiscutabil vinovați, deoarece au profitat de victime care erau în stare de ebrietate și le-au filmat fără consimțământul acestora. De asemenea, cei doi trebuia să demonstreze Curții că au ajuns la înțelegeri cu victimele, dar aceștia nu au reușit până la momentul procesului să aducă dovezi clare în legătură cu această cerință.




Sursa: allkpop.com; koreaboo.com