//Seungri a ieșit din tribunalul din Seul, unde a fost audiat de judecători, legat și încătușat

Seungri a ieșit din tribunalul din Seul, unde a fost audiat de judecători, legat și încătușat

În dimineața acestei zile, Seungri s-a prezentat la Tribunalul Districtual din Seul pentru o nouă rundă de audieri.

După trei ore, el a ieșit legat și încătușat și escortat de doi ofițeri, apoi băgat în dubița poliției.



Imediat cum l-au văzut ieșind, reporterii l-au asaltat cu întrebări, însă Seungri a păstrat permanent tăcerea.
Cătușele îi erau acoperite cu o haină, așa cum prevede legea, care nu permite filmarea unei persoane cu cătușele pe mâini, iar sfoara cu care era legat Seungri a fost blurată în fotografii, din același motiv.




Acum, Seungri i se alătură lui Choi Jong Hoon și lui Jung Joon Young, ambii arestați imediat după finalizarea investigațiilor.

Poliția a cerut tribunalului mandat de arestare pentru Seungri, acesta fiind acuzat de utilizare de delapidare, folosirea serviciilor de prostituție și multe altele. Decizia tribunalului în ceea ce privește arestarea lui Seungri va fi decisă în această seară sau, cel târziu, mâine.




Sursa: koreaboo.com