//Seungri și Yang Hyun Suk, anchetați de poliție pentru jocuri de noroc

Seungri și Yang Hyun Suk, anchetați de poliție pentru jocuri de noroc

Coreea de Sud este una dintre puținele țări din lume în care cetățenilor le este interzis prin lege să joace jocuri de noroc, oriunde în lume.

În urmă cu puțin timp, JTBC Newsroom a publicat știrea conform căreia Seungri, fost membru al trupei BigBang, și fostul director executiv al companiei YG Entertainment, Yang Hyun Suk, au jucat jocuri de noroc în cazinouri din Las Vegas și Macau, pierzând milioane de dolari.



În urma analizei înregistrărilor cazinoului, se pare că numai la cazinoul de la MGM Grand Hotel din Las Vegas, în sala VIP, unde se intră doar după ce cheltui peste 1,25 de dolari americani, Yang Hyun Suk a fost de 11 ori, jucând peste 1 miliard de woni și pierzând mai mult de 600 de milioane de woni, în timp ce Seungri a fost de 4 ori, unde a jucat baccara cu o sumă de aproximativ 2 miliarde de woni, pierzând peste 1,3 miliarde de woni.

Astăzi, 14 august 2019, Secția de Poliție Seul a susținut o conferință de presă în care au confirmat că cei atât Seungri, cât și Yang Hyun Suk au fost puși sub acuzare cu suspiciunea de participare ilegală la jocuri de noroc: „Prin intermediul Serviciului de Informații, am descoperit aceste fapte ale lui Seungri și Yang Hyun Suk și ne-am hotărât să îi punem sub acuzare, sub suspiciunea de participare în mod regulat la jocuri de noroc. Vom investiga cu grijă, așa cum cere legea, conform procedurilor”.

Compania YG Entertainment s-a limitat în a declara „Nu comentăm”.




Sursa: koreaboo.com