//Tribunalul nu a aprobat mandatul de arestare a lui Seungri

Tribunalul nu a aprobat mandatul de arestare a lui Seungri

Cererea procurorilor pentru arestarea lui Seungri și a fostului director al companiei Yuri Holdings, Yoo In Suk, a fost respinsă.

Cei doi sunt acuzați că au solicitat și folosit serviciile prostituatelor pentru investitori străini și pentru ei, delapidare și încălcarea legii alimentelor.



Totuși, ieri 14 mai 2019, judecătorul de caz de la Tribunalul Districtual din Seul a respins cererea pentru un mandat de arestare. Acesta a motivat această decizie, prin faptul că e greu de recunoscut necesitatea arestării celor doi, după probele de la dosar. El a specificat și faptul că este discutabilă acuzarea de delapidare, după dovezile strânse.

Conform legii din Coreea de Sud, poliția nu poate reține o persoană mai mult de 48 de ore, decât cu o hotărâre judecătorească. Pentru a se da o hotărâre judecătorească în acest sens, trebuie să existe dovezi clare că suspectul va încerca să fugă din țară, să distrugă probele sau să comită alte infracțiuni, ceea ce se pare că nu s-a dovedit suficient în cazul lui Seungri.

Cercetările vor continua, însă Seungri va fi eliberat, el fiind anchetat în continuare în stare de libertate.




Sursa: kstarlive.com

Vedeți și: Seungri a ieșit din tribunalul din Seul, unde a fost audiat de judecători, legat și încătușat

TAGS: