//Trupa BTS a câștigat două premii la American Music Awards 2020

Trupa BTS a câștigat două premii la American Music Awards 2020

BTS a luat acasă cu două trofee de la American Music Awards 2020.

Ceremonia de anul acesta a avut loc în seara zilei de 22 noiembrie (ora locală) la Los Angeles, S.U.A., iar trupa BTS a fost anunțată ca și câștigătoare la două categorii: „Favorite Duo or Group – Pop/Rock” și „Favorite Social Artist”.



Anul acesta este cel de-al doilea an consecutiv în care idolii K-Pop câștigă categoria „Favorite Duo or Group – Pop/Rock” și al treilea an consecutiv în care câștigă la categoria „Favorite Social Artist”.

Cum nu au putut fi prezenți la ceremonie, membrii trupei și-au exprimat recunoștința pentru premiul „Favorite Duo or Group – Pop/Rock” prin intermediul unui mesaj video.

Jimin a declarat: „Mulțumesc ARMY și celor de la AMA pentru această onoare deosebită”, iar RM a adăugat: „Ne-am fi dorit ca Suga să fie cu noi astăzi aici pentru a sărbători împreună, dar e în regulă”. Jungkook a spus: „Și ne pare rău că nu putem fi acolo personal pentru a primi acest premiu, dar tot ne bucurăm că putem fi conectați cu voi de la Seul”.

RM a comentat: „Am câștigat acest titlu și anul trecut, așa că vă mulțumim că ați continuat să ne susțineți și să ne iubiți, mai ales într-un an plin de incertitudini și îndoieli”.

J-Hope a spus: „În mijlocul a toate acestea, vrem să rămânem o trupă ce aduce un pic de consolare lumii, prin intermediul muzicii”, iar Jin a adăugat: „Asta este exact ce vrem să facem și cu noul nostru album, să le spunem fanilor ARMY că în ciuda a tot ce se întâmplă, viața merge mai departe”.

V a încheiat speech-ul membrilor trupei, spunând: „Vă mulțumim din nou pentru acest prețios trofeu. Vă iubim, ARMY!”



Recent, trupa BTS a lansat ultimul lor album intitulat „BE”, având ca title track piesa „Life Goes On”. Ei au interpretat pentru prima dată această nouă piesă la această ceremonie și au încheiat recitalul lor cu varianta în limba engleză a single-ului lor „Dynamite”.

Felicitări, BTS!



Sursa: soompi.com

TAGS: