//Trupa NU’EST reușește ceea ce nu a reușit prima dată: să urce în topuri

Trupa NU’EST reușește ceea ce nu a reușit prima dată: să urce în topuri

NU’EST au lansat ieri, 25 iulie, ora 6 p.m. ora Coreei de Sud, single-ul „If You” și imediat au urcat în majoritatea topurilor din clasamentele muzicale sud-coreene, în ciuda competiției acerbe.

Călătoria lor spre vârful clasamentelor nu a fost una ușoară, ei fiind nevoiți să lupte și să înfrunte multe provocări pentru a ajunge din nou la acest nivel.



Trupa NU’EST a debutat în anul 2012 dar nu au avut succes chiar de la început. Ultima lor piesă lansată anul trecut, „Love Paint”, a ajuns doar pe locul 225 în clasamentele de specialitate.

Doar cu câteva luni în urmă, 4 dintre membrii trupei au fost nevoiți să participe la show-ul postului de televiziune Mnet, „Produce 101 Season 2” prin care aceștia au reușit să câștige inimile a numeroși  fani și să strălucească din nou ca niște idoli.

După încheierea show-ului, Hwang Minhyun s-a alăturat temporar noii trupe Wanna One, în timp ce ceilalți (JR, Ren, Baekho și Aron) și-au concentrat toată atenția pentru comeback-ul, care a fost un succes, al trupei  NU’ESTW.

Liderul trupei, JR (Kim Jong Hyun) a declarat:

„Mă simt straniu acum. Faptul că atât de multă lume ne ascultă muzica pare un vis. Am crezut cu adevărat că toate acestea au putut fi posibile doar datorită dragostei și susținerii fanilor noștri. Doar un simplu mulțumesc nu poate reda toată gratitudinea noastră și ceea ce simțim dar vă mulțumim, mulțumim și iar mulțumim!”.




Sursa: soompi.com

TAGS: