//Ultimul interviu și pictorial al lui Taemin (SHINee) din revista W Korea

Ultimul interviu și pictorial al lui Taemin (SHINee) din revista W Korea

Taemin, membrul trupei SHINee, a dat recent la un interviu și a realizat un nou pictorial pentru revista W Korea.

Chiar la începutul interviului, reporterul i-a mărturisit artistului că acesta se află deja în cel de-al 12-lea an al carierei sale, la care Taemin a răspuns: „În acest moment, sunt multe lucruri pe care le văd pentru prima dată, dar sunt și multe lucruri care au rămas la fel. La începutul acestui an, mi-am aranjat părul și m-am îmbrăcat în felul în care arătam atunci când am debutat la 16 ani și mi-am făcut o fotografie. Am postat-o pe Instagram, iar fanii chiar au crezut că este o fotografie veche a mea. Dar tot cred că arăt mai bătrân”.




Taemin a debutat în anul 2008, ca membru al trupei SHINee, având și o carieră solo de succes, acum făcând parte și din noul proiect al companiei SM Entertainment, trupa SuperM.

El a spus: „Când mă uit înapoi în viața mea, se pare că mă fascinează chiar și pe mine. Aveam 13 ani când am intrat în SM Entertainment, iar anul acesta am împlinit 28 de ani (vârsta în sistemul sud-coreean, de fapt el a împlinit 27 ani pe 18 iulie). Am fost cântăreț aproape jumătate din viața mea. Merg pe acest drum de foarte mult timp. Cred că am fost destul de lacom pe când eram mic. Pentru că am fost ambițios, am putut debuta cu trupa SHINee și am avut șansa de a debuta și solo. Lee Soo Man (fondatorul companiei SM Entertainment) a venit la mine într-o zi și mi-a spus să fac un cover la oricare piesă pop și să i-o trimit. M-am întrebat atunci oare despre ce este vorba, dar a fost pentru a-mi lansa un album solo. Atunci am crezut că e un test. Simt că am realizat multe. Bineînțeles, am avut și mult noroc”.




Taemin și reporterul au căzut de acord că piesa trupei SHINee „Sherlock”, din 2012, a fost punctul de cotitură pentru acesta, Taemin declarând: „„Sherlock” a fost lansat când tocmai împlinisem 20 de ani. După acest moment, mi-am schimbat modul în care mă comportam pe scenă. Am încercat chestii diferite în timp ce interpretam „Sherlock” pe scenă, în locul mișcărilor pe care le pregătisem dinainte. Cred că a fost de ajutor și pauza lungă pe care am avut-o înainte de „Sherlock”. Am putut să mă pregătesc mult și am fost influențat și de ceilalți membri ai trupei. Toți aveau o prezență scenică impresionantă, încât a trebuit să mă pregătesc și să mă antrenez mult pentru a supraviețui lângă ei. În plus, cu cât stăteam mai mult împreună, cu atât începeam să fim toți la fel. Datorită lor, am putut vedea noi perspective și să trezesc la viață părți ascunse înlăuntrul meu”.




Despre viitorul său album, Taemin a spus: „Sper ca acesta să fie un alt punct de cotitură al vieții mele. La fel ca și „Sherlock”, vreau să folosesc această șansă să mă schimb. Și ca om, și ca artist. Cei care vor asculta acest album, poate le va place sau nu, dar nu mai vreau să îmi mai fac griji pentru asta”.

În prezent, Taemin se pregătește pentru cel de-al doilea lui comeback solo, „Never Gonna Dance Again Act 1”, care va fi lansat pe 7 septembrie. Pe 1 septembrie, el va lansa alături de trupa SuperM, noul lor single „Tiger Inside”.




Vedeți mai jos pictorialul lui Taemin din revista W Korea:








Mult succes pe mai departe, Taemin!




Sursa: soompi.com