//Unii cetățeni sud-coreeni cer boicotarea membrelor japoneze din trupele K-Pop Twice și IZ*ONE

Unii cetățeni sud-coreeni cer boicotarea membrelor japoneze din trupele K-Pop Twice și IZ*ONE

După ce guvernul japonez a anunțat că intenționează să impună controale mai stricte asupra bunurilor exportate în Coreea de Sud, mulți cetățeni sud-coreeni au început să boicoteze toate bunurile provenite din Japonia.

În topul listei exporturilor japoneze se pare că se află membre ale unor trupe K-Pop care sunt din Japonia, sud-coreeni cerându-le să se retragă din aceste trupe.



Cele mai vizate star-uri K-Pop în acest moment sunt membrele japoneze ale trupei Twice, Sana, Momo și Mina, precum și cele din trupa IZ*ONE, Sakura, Hitomi și Nako.


Mulți cetățeni sud-coreeni le cer acestora să se întoarcă în Japonia și declară că nici nu ar trebui să fie plătite în Coreea de Sud.

Totuși, mai există o altă categorie de cetățeni care cred că este total greșit ca aceste celebrități să fie implicate în politica guvernamentală a țării lor, ele neavând nicio vină pentru hotărârile luate de către cei care conduc Japonia și nu ar trebui să sufere aceste daune doar pentru că sunt japoneze.




Sursa: koreaboo.com

TAGS: